Suzhou, oraş cu vechi origini situat în provincia Jiangsu din estul Chinei, a atras încă o dată atenţia lumii, fiind ales drept gazdă a celei de-a 28-a sesiuni mondiale a Comitetului Patrimoniului Mondial din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care va avea loc între 28 iunie şi 7 iulie.

Numit adesea în antichitate şi „paradisul pe Pământ", Suzhou este faimos în special pentru clasicele sale grădini. Cele nouă grădini din Suzhou sunt incluse pe Lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO, iar opera Kunqu din Suzhou a fost calificată de UNESCO în 2001 drept „capodoperă a patrimoniului cultural mondial protejat".

Dar Suzhou are, de asemenea, mai multe de oferit decât frumoasele lui grădini şi opera Kunqu, fiind un loc încărcat de o istorie multimilenară.

Istoria oraşului Suzhou merge mult în urmă, până în jurul anului 1.100 î.H, spre sfârşitul dinastiei Shang. Când Tibo, împreună cu fratele saău Zhongyang, prinţi de Zhou, au plecat din nord-vestul actualului teritoriu al Chinei către zonele situate pe cursurile mijlociu şi inferior ale Fluviului Yangtze, ei au fost aleşi drept conducători de către populaţia locală, punând bazele vechiului stat Gou-Wu.

Iată de ce Suzhou a fost iniţial numit Wu. În anul 514 î.H., Wu Zixu, prim-ministru al regelui Helu, a supravgheat reconstrucţia oraşului Suzhou, care a marcat fondarea oraşului actual. Oraşul a fost numit în acea vreme Helu. El avea o circumferinţă de 23,5 kiloemtri, fiind înconjurat de ziduri şi un şanţ cu apă, având opt porţi de intrare - urmele acestora pot fi văzute şi astăzi. De-a lungul timpului, Suzhou a cunoscut multe schimbări, inclusiv legate de numele său. Actuala denumire a fost adoptată în anul 589 d.H, în timpul dinastiei Sui (581 – 618d.H), însă el şi-a păstrat locul de amplasare şi construcţiile iniţiale timp de peste 2.500 de ani.

Având o structură dezvoltată de străzi şi canale de apă, vechiul Sughou a fost unul din cele mai mari oraşe din China. Datele istorice indică faptul că cea mai largă stradă din anticul Sughou avea 45 de metri lăţime, iar principalul canal o lăţime de 38 de metri. Oraşul are la nord fluviul Yangtze, la vest lacul Taihu, fiind străbătut de Marele Canal. Marea reţea de canale a contribuit în mare măsură la dezvoltarea sa ca centru economic. În timpul domniei lui Jiaqing (1796 – 1820), din dinastia Qing (1644 - 1911), populaţia sa a ajuns la 6 milioane de locuitori.

Guvernele imperiale din perioada dinastiilor Ming şi Qing (1368 – 1911) au creat la Suzhou Biroul ţesătoriilor de mătase pentru a controla realizarea produselor textile care au fost folosite de familia imperială şi a celor exportate ţărilor străine situate la mari distanţe, precum cele din Europa, Africa şi America. Populaţia din Suzhou şi-a dezvoltat, de asemenea, un stil aparte de a realiza broderii, motiv pentru care oraşul mai este numit şi „perla artei orientale".

Odată cu dezvoltarea economiei locale şi realizarea de obiective culturale importante de către populaţie locală, Suzhou a devenit unul din oraşele care au dat tonul în modă la nivel naţional. În timpul dinastiilor Ming şi Qing, femeile din întreaga Chină au urmat îndeaproape stilul de a se îmbrăca al femeilor din Suzhou. Frumuseţea dialectului local i-a făcut pe mulţi să adopte accentul din Suzhou, iar baladele locale şi unele cântece circulă pe scară largă în toată China.

Opera Kunqu considerată drept una din cele mai mari creaţii culturale ale poporului chinez. Avându-şi rădăcinile în cântecele folclorice de la mijlocul secolului al 14, opera Kunqu a fost finisată timp de peste 200 de ani, devenind una din faimoasele şcoli de operă din China. În 2001, UNESCO a denumit opera Kunqu drept „capodoperă a patrimoniului cultural mondial protejat".

Opera Kunqu reprezintă o artă complexă, ce include literatură, muzică, dans, actorie, arta realizării costumelor şi a machiajului. Valoarea sa de patrimoniu cultural constă în acest caracter complex şi în stilul interpretativ unic. Aceasta provine dintr-un bogat rezervor de resurse, care integrează tehnicile interpretative rafinate şi stiluri caracteristice dinastiilor de Nord şi Sud, dar şi influenţe ale altor zone.

O altă valoare extraordinară o reprezintă imensa bibliotecă a operei Kunqu, lucrările acoperind toate perioadele ale istoriei chineze. Cele mai faimoase lucrări includ „Poveste din camera de vest", din timpul dinastiei Yuan (1271 – 1368), „Pavilionul bujorilor", datând din dinastia Ming, „Sala longevităţii" şi „Evantaiul florii de piersic", din timpul dinastiei Ming.

În timpul dinastiilor Ming şi Qing, în Suzhou existau deja între 700 şi 800 de şcoli şi zeci de academii. Aceste instituţii de învăţământ au contribuit nu numai la formarea a generaţii întregi de personaje talentate în toate sferele de activitate, ci şi a unui mare număr de zhuangyuan, persoane care au înregistrat rezultate excelente la examenele desfăşurate în prezenţa împăratului pentru obţinerea unor funcţii administrative. De-a lungul istoriei, au existat 50 de zhuangyuan din Suzhou, majoritatea fiind selectaţi pentru erudiţia lor.

Pe lângă aceştia, au existat mulţi care au intrat în istorie drept mari maeştri ai literaturii şi ai artelor, deşi ei nu au participat sau nu au obţinut rezultate deosebite în examenele imperiale. De exemplu, şcoala de pictură Wu şi caligrafia de Suzhou sunt faimoase în întreaga Chină. Principalii lor reprezentanţi sunt Shen Zhou, Wen Zhengming, Tang Yin şi Qiu Ying, din timpul dinastiei Ming. Această tradiţie a fost continuată până în zilele noastre. I.M.Pei, un arhitect de renume mondial, Shi Min, cunoscut specialist în microelectronică, laureaţii premiului Nobel Lee Tsung-Dao şi Steve Chu sunt cu toţi un nmotiv de mândrie pentru Suzhou.