Sunt puțini aceia care primesc aprecieri pentru imitații. Dar unii au dobândit un renume binemeritat și au făcut bani tocmai din realizarea unor
contrafaceri.
Unul dintre aceștia este Zheng Youquan, președintele companiei Rebecca Hair Products, specializată în realizarea de peruci și meșe. Situată în provincial Henan din partea centrală a Chinei, aceasta prelucrează aproximativ două tone de păr uman într-un an, transformându-l în produse mult căutate de doamne, dar și de destui domni.
Compania acopere mai mult de 15 procente din cerințele pieței mondiale, fiind apreciată drept una din marile prelucrăoare de păr uman din lume. Părul este achiziționat atât din China, cât și din alte țări. Iar între clienții chinezi și străini se numără figuri proeminente ale vieții politice, staruri din lumea spectacolelor, dar și persoane obsedate să fie în pas cu moda.
Datele oferite de Vama Chinei arată că în țară sunt circa o mie de întreprinderi care fac produse din păr. Numai în Xuchang, prefectura din Hunan unde își are sediul compania condusă de Zheng, operează peste o sută de firme de profil. Rebecca rămâne lidera cu cei peste 8.000 de angajați și venituri de aproape 1,2 miliarde în 2006, dublu decât a II-a clasată.
Chinezoaicele își păstrau prin tradiție părul lung și era un lucru obișnuit să și-l vândă în schimbul unor andrele. Negustorii din Xuchang umblau în toată țara ca să cumpere păr pe care să-l vândă negustorilor străini, care-i căutau pentru această „marfă" încă acum mai bine de 100 de ani.
Zheng, acum un bărbat de 53 de ani, își amintește că bunicul și tatăl lui se ocupau cu acest negoț, colindând satele pe biciclete. Mai târziu li s-a alăturat și el. În anii 80 ai secolului trecut a început să se întrebe de ce japonezii și coreenii care-i cumpărau părul aveau un profit de multe ori mai mare decât chinezii. Străinii angajau mână de lucru ieftină pe coasta Chinei, iar perucile și meșele le vindeau cu prețuri bune peste mări și țări.
Șeful companiei de azi s-a orientat iute. A angajat un tehnician de la o firmă sud-coreeană, care l-a ajutat să-și proiecteze echipamentul pentru realizarea perucilor și celorlalte produse din păr.
În ciuda progreselor tehnologice, producția se bazează încă în mare măsură pe lucrul manual. Zheng angajează fete din locul său de baștină. Cu costuri de producție încă și mai mici și cu prețuri mai competitive a reușit curând să cucerească 18% din piața Statelor Unite, dominată anterior de competitorii din Japonia și Coreea de Sud. Mai mult de 70% din vânzările companiei se fac în America.
Dar părul uman este tot mai scump. Este departe vremea când fetele își dădeau părul crescut ani de-a rândul pe câteva andrele. În 1990 se putea cumpăra 1 kg de păr cu 10 yuani. Azi aceeași cantitate costă 550 de yuani. De câțiva ani Zheng cumpără păr și din statele învecinate, mai ales din India, unde prețul este mult mai mic. Rebecca are în vedere stocarea a aproape 1.000 t de păr, plasându-se și din acest punct de vedere într-o poziție de control al pieței.
Pe de altă parte producătorii fac tot mai mult uz de fibre mai puțin costisitoare. Și Zheng investește în tehnologii noi în căutarea unor fire la fel de bune precum părul uman.
Compania a fost cotată la bursa din Shanghai în 2003. Întreprinzătorul ei lider a obținut astfel capital pentru extinderea afacerii. Proiecte în aplicare? Expansiunea pe piața africană, unde a descoperit că există o foarte mare cerere de peruci. Cum moda îi stimulează pe mulți cumpărători cu venituri consistente să-și achiziționeze și asemenea produse, după mulți ani de „nebăgare în seamă" se înmulțesc și clienții chinezi. Rebecca are deja două magazine la Beijing. Cine e interesat și trece pe aici le poate vizita și va cumpăra produse garantate.
Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămână la aceeași rubrică.
|