O tânără înaltă și suplă sosea cu avionul la Londra într-una din primele zile ale lunii decembrie. Pe aeroport, când a fost întrebată despre scopul deplasării ei, a scos la iveală numărul din cotidianul Telegraph primit în avion în timpul zborului din Hong Kong. La loc de cinste pe prima pagină a ziarului se afla fotografia tinerei zâmbitoare. Ofițerul nici nu mai avea nevoie de răspunsul care a venit însoțit tot de un zâmbet:
„Sunt Miss World."
O cheamă Zhang Zilin, are 23 de ani, este cetățean chinez și lucrează ca model la Beijing. A fost încununată ca Miss World pe 1 decembrie la a 57-a ediție a concursului internațional ținut în stațiunea Sanya de pe insula sudică a Chinei, Hainan. A fost aleasă din cele 105 competitoare, reprezentând tot atâtea țări și teritorii. Tânăra socotită cea mai frumoasă dintre toate era și cea mai înaltă, 1,82 m.
La trei zile după ceremonia de decernare a premiului se îmbarca într-un turneu mondial de un an, în principal pentru strângerea de fonduri în folosul celor năpăstuiți. Londra, cartierul general al concursului și paradei Miss World, a fost prima oprire. În capitala Marii Britanii a participat la o acțiune de strângere a fondurilor pentru copiii în nevoie și la o paradă a modei organizată de o mare revistă de profil.
Entuziasmul chinezilor pentru încoronarea compatrioatei lor drept cea mai frumoasă femeie din lume a anului 2007 încă nu s-a domolit. Blogul tinerei este accesat de milioane de persoane, iar felicitările continuă să sosească pe adresa ei.
Zhang Zilin s-a născut în Shijiazhuang, orașul de reședință a provinciei Hebei din vecinătatea capitalei Chinei. De fapt copila a crescut și a învățat la Beijing. A fost o elevă sârguinciasă și o bună sportivă. A absolvit o facultate de administrare a afacerilor. A început să lucreze ca model încă din timpul studiilor.
Mama ei spunea că întotdeauna a fost cu mult mai înaltă decât colegele ei. Înălțimea o avantaja la competițiile sportive. Favoritele sale au rămas 100 m garduri și triplusaltul. Are câteva diplome din competițiile municipale. Venind vorba despre statura ei, iată ce mărturisea proaspăta regină a frumuseții:
„Înălțimea în plus îmi dădea multă încredere, pe de o parte, iar pe de alta, îmi amintea neîncetat că trebuie să dovedesc bune maniere, pentru că întotdeauna eram remarcată în mulțime."
Deși iubește sportul, pe primul plan a fost învățătura. Rezultatele la carte i-au îngăduit să devină studentă la Universitatea de Știință și Tehnologie Beijing, una din intituțiile de învățământ superior din China foarte bine cotate.
„Nici măcar n-am visat să devin Miss World", spune ea.
A urmărit întâia dată un concurs pentru acest trofeu în anul 2003. (Era studentă din 2002.) A fost primul concurs internațional de profil găzduit de China.
„Am gândit că era grozav. Aș fi vrut să fiu o parte din el."
Privind înapoi în timp, Zhang spune că-i este îndatorată mamei ei, care i-a amintit neîncetat că învățătura este cea mai rapidă cale spre perfecțiune, întărind-o în credința că, în vorbele ei, „strălucirea frumuseții exterioare este constant întărită de inteligență și cunoștințele dinăuntru".
Tot ea afirma:
„Modelling-ul este larg cunoscut ca o profesie de tinerețe. Trebuie să mă pregătesc pentru viitor", explicând de ce a perseverat să-și încheie studiile universitare, deși avea deja mare succes pe scenele modei.
A ezitat mult până să se înscrie la concursul de frumusețe. A fost extrem de bucuroasă când a devenit Miss China, dar nu s-a lăsat furată de succes. Iată ce scria în blogul personal în zilele concursului mondial:
„Nu este nicio experiență mai minunată decât să pătrunzi în propriu-ți vis prin eforturile tale. Ce urmează după aceea este numai binecuvântare și daruri ale cerului."
Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămâmă la aceeași rubrică.
|