Când în 1987 Zhou Haijiang, pe atunci proaspăt absolvent universitar în vârstă de 22 de ani, a renunţat la postul de lector la universitate, venind să lucreze în fabrica textilă a familiei sale, o unitate de producţie oarecare, cu totul necunoscută celor din afară, a fost un adevărat seism pentru toţi. Mama lui a plâns, iubita l-a părăsit, iar vecinii au suspectat că tânărul a fost dat afară pentru cine ştie ce „greşeli serioase".

Astăzi Zhou, preşedinte al grupului Hongdou, una dintre cele mai mari companii textile din China, insistă că este foarte fericit pentru alegerea făcută.

„Ştiam că nu profesoratul era visul meu. Doream să ies în lume şi să creez ceva."

A reuşit. Compania sa are mai mult de 20.000 de angajaţi, între cei mai mulţi lucrători ai unei întreprinderi private în China. Veniturile realizate de Hongdou din vânzări în 2006 au ajuns la 14,3 miliarde de yuani (peste 1,4 mld. euro).

Şi ar fi de adăugat şi că iubita lui s-a întors la el. Sunt căsătoriţi de mulţi ani şi au doi copii împreună.

Spre deosebire de cei mai mulţi întreprinzători privaţi din China, care abia dacă au terminat şcoala obligatorie, Zhou Haijiang deţine titlul de doctor în administrarea afacerilor şi a absolvit mai multe cursuri postuniversitare. S-a înscris la universitatea din Shenzhen în 1984. Oraşul devenise deja un „poligon de încercare" pentru politica de reformă şi deschidere promovată de Deng Xiaoping. A înţeles cel mai bine rolul competiţiei, pe care-l pune în valoare în propriu-i stil de management.

Cele mai multe întreprinderi ale anilor '80 erau de stat şi majoritatea lor, departe de cerinţele producţiei eficiente. Angajaţii se simţeau satisfăcuţi cu „castronul de oţel plin de orez", specific economiei planificate. (Metafora redă ideea unui loc de muncă pe viaţă, cu câştiguri modeste dar suficiente pentru a satisface necesităţile primare, indiferent de starea economică reală a unităţii economice.) Studentul Zhou a fost surprins să-l vadă concediat de o firmă din Shenzhen pe un vechi amic pentru rezultatele nesatisfăcătoare în muncă.

Astăzi are în compania sa echipe care concurează pentru desfacerea aceloraşi produse. Ideea lui este: „Avem nevoie de competiţie în interiorul întreprinderii ca să facem faţă concurenţei aprige din afară".

Bunicul său a pus pe picioare în 1957 un atelier de prelucrare a bumbacului cu 3 angajaţi. Mai târziu atelierul s-a unit cu altele într-o unitate cooperatistă. După lansarea politicii de reformă şi deschidere, tatăl său a preluat afacerea în 1983. Fiul şi-a ajutat tatăl din 1987 în procesul de management şi apoi de privatizare. Familia sa, împreună cu alte 50 au obţinut proprietatea a 50% din fabrică. Zhou şi ai săi au preluat din acţiunile altora, inclusiv cele 50 de procente vândute de stat în 2004.

Pregătirea doctorului în economie include şi o şcoală de partid (în 1994), unde – spune el – a învăţat multe de la activiştii („persoane foarte harnice şi foarte moderate", în cuvintele sale) împreună cu care a studiat, dar şi studii în Startele Unite (în 1997), unde a învăţat mult din experienţa marilor corporaţii.

Printre altele a înţeles şi cât este de important accesul egal la informaţii şi şanse. Rezultatul se poate vedea în compania Hongdou, unde după selecţii bazate pe criterii riguroase, sunt în funcţii de conducere oameni cu experienţă practică alături de proaspeţi absolvenţi.

Textilele nu aduc profituri generoase. Eliminarea compensaţiilor pentru export le face încă şi mai puţin profitabile. Nu ne miră că preşedintele firmei investeşte pentru creşterea competitivităţii, angajează designeri de la Paris, ca să fie în pas cu moda, dar nici că îşi diversifică afacerea. Hongdou a achiziţionat o fabrică de motociclete din Shanghai şi este implicată în afaceri imobiliare şi din domeniul medical. Patronul visează ca în 10 ani compania să se numere între primele 500 din lume, cu vânzări anuale de 100 miliarde de yuani.

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.