De fapt, în zonă a fost un sat mic numit Haiwang, mi-a povestit unul dintre locuitorii care trăiesc aici de zeci de ani. În timpul dinastiei Yuan, pentru că a început construcţia capitalei, aici a fost construită o fabrică de olane smălţuite. Frumos colorate, aceste produse erau folosite atât la decorarea curţii imperiale, cât şi la construcţia unor temple şi chiar case ale demnitarilor. De aici a primit strada numele. Liulichang în limba chineză înseamnă fabrică de olane smălţuite. Fabrica a funcţionat, aici, între secolele XIII - XVI, apoi a intrat în declin. Iar în secolul al XVII-lea, la începuturile dinastiei Qing, aceasta a fost mutată în partea de vest a oraşului Beijing. Strada poartă, însă, în continuare, acelaşi nume. Autorităţile de atunci au decis să fie organizată, aici, expoziţia de lampioane. În plus, pentru că era aproape de Oraşul Interzis, strada era vizitată de mulţi cărturari care veneau în capitală să susţină examenul de stat. Negustorii au profitat de acest lucru şi au deschis multe librării şi magazine, unde vindeau cărţi, dar şi ustensile pentru scris, picturi, piese caligrafice şi obiecte antice. Astfel, zona Liulichang a căpătat o tot mai mare notorietate şi a devenit, treptat, un renumit centru cultural din Beijing.