După Yan Hui, tare drag i-a fost lui Confucius şi discipolul său Zi Lu. Acesta, când a intrat ucenic la marele dascăl, nu era decât un biet oştean. La cea dintâi întâlnire pe care Zi Lu a avut-o cu Confucius, dascălul l-a întrebat: „Ce-ţi place mai mult?"
Zi Lu a răspuns fără să clipească: „Paloşul!"
Odată, pe când Confucius se afla într-o călătorie, l-a trimis pe Zi Lu să-i aducă apă dintr-un izvor ce se afla în adândul codrului. Acesta a găsit izvorul şi tocmai când a vrut să umple ulciorul i-a apărut în faţă un tigru fioros. Cuprins de groază, văzând că scăpare nu-are, s-a prins în luptă cu dihania şi, după ce s-au luptat o vreme, Zi Lu a izbutit să se agaţe de coada tigrului pe care, înfăşurând-o în jurul braţului, a smuls-o cu putere. Coada tigrului s-a rupt pe loc. Nemaiputând de durere, fiara a luat-o la fugă, iar Zi Lu s-a întors la Confucius, cu ulciorul în mână şi coada tigrului în sân.
Mulţumit în sinea lui, Zi Lu l-a întrebat pe dascăl:
„Spuneţi-mi, vă rog, cum ar putea omorî un viteaz cu faimă un tigru?"
„Dându-i una în cap."
„Dar un viteaz mai puţin vestit?"
„Smulgându-i urechile."
„Dar un viteaz oarecare?"
„Un viteaz oarecare l-ar apuca de coadă."
Ruşinându-se, Zi Lu n-a mai putut rosti nici o vorbă. A scos coada tigrului din sân, a aruncat-o cât colo, şi înciudat, şi-a zis: „Dascălul ştia de la bun început că lângă izvor era un tigru. Nu m-a trimis cu dinadins după apă, vrând să mă piardă? N-am ce zice, la un nemilos dascăl am intrat în ucenie!"
Şi, fără să cugete, a luat o piatră, şi a ascuns-o tot în sân, cu gând să-l omoare pe Confucius. Înfăţişându-se la dascăl, l-a întrebat:
„Spuneţi-mi, vă rog, maestre, cum ar putea un viteaz cu faimă să omoare un om?"
„Cu pensula," i-a răspuns liniştit Confucius.
„Dar un viteaz mai puţin vestit?"
„Cu vorba!"
„Dar un viteaz oarecare?"
„Ei, dacă un viteaz oarecare vrea să omoare un om," i-a răspuns
Confucius, „o face cu o piatră ascunsă în sân."
Văzând Zi Lu că dascălul i-a ghicit iarăşi gândul, n-a mai avut ce face şi, scoţând pe furiş piatra din sân, a aruncat-o.
Din ziua aceea, ucenicul a început să-şi preţuiască din toată inima dascălul şi i-a rămas credincios pentru totdeauna.
Dar nici Confucius nu pregeta să se laude cu el, spunând: „De când îl am pe Zi Lu învăţăcel, nu mai îndrăzneşte nimeni să mă împroaşte cu ocări."