Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat luni în timpul întâlnirii cu omologul său din România, Traian Băsescu, că Franţa este dispusă să coopereze cu România, acordându-i ajutor pentru construirea celei de-a doua centrale nucleare.
Potrivit presei franceze, în cadrul unui dejun oficial, şeful statului francez i-a oferit omologului său român cunoştinţele sale şi ale întreprinderilor sale pentru construirea unei a doua centrală nucleară în România.
Băsescu a relevat că România are în vedere folosirea unei "tehnologii europene" pentru acest proiect. În plus, cei doi lideri sunt de acord privind necesitatea adoptării unei politici energetice de către UE pentru a putea să negocieze de pe poziţii de forţă.