Partidul Comunist Chinez şi Partidul Rusia Unită au semnat marţi la Beijing un acord de cooperare. Faptul marchează intrarea oficială în funcţiune a mecanismului de dialog între cele două partide de guvernământ. Xi Jinping, membru al Comitetului permanent al Biroului politic al C.C. al P.C. Chinez, vicepreedinte al Chinei, a fost prezent la ceremonia de semnare.
Xi a declarat în cursul întâlnirii cu delegaţia Partidului Rusia Unită condusă V.Volodin, vicepreşedintele Dumei de Stat, că În anul 2009 se implinesc 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Rusia. În contextul crizei financiare globale, China este gata să promoveze, împreună cu Rusia, dezvoltarea sănătoasă şi stabilă a parteneriatului strategic.
Volodin a relevat că Partidul Rusia Unită acordă o mare atenţie schimbului şi cooperării cu Partidul Comunist Chinez. El şi-a exprimat convingerea că schimbul dintre cele două partide va promova înţelegerea reciprocă dintre popoarele celor două state şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale.