Comisia Europeană a elaborat miercuri un proiect menit să simplifice administraţia Fondului Social European pentru a ajuta statele membre UE să contracareze actuala criză economică. Acest proiect va intra în vigoare după ce va fi aprobat de către Consiliul European.
Potrivit documentului amintit, Comisia Europeană va rambursa în totalitate costurile publice produse de programele din cadrul Fondului Social European ale statelor membre. Această măsură va accelera aplicarea programelor şi va promova încadrarea în muncă şi deci scăderea şomajului. Oficialii europeni au decis să treacă prin votul Comisiei numai programele cu investiţii mari, de peste 50 milioane euro, pentru proiectele sub această sumă nemaifiind necesară această procedură. În plus, UE va încuraja programele de investiţii destinate ridicării eficienţei energetice şi valorificării resurselor regenerabile.