Fostul preşedinte american, Bill Clinton, a sosit marţi la Phenian, începându-şi vizita în Coreea de Nord.
Yang Hyong Sop, vicepreşedinte al Comitetului permanent al Adunării Supreme a Poporului, Kim Kye-Gwan, ministrul adjunct de externe, şi Ri Gun, şeful departamentul pentru SUA al MAE, l-au întâmpinat pe Clinton la aeroport.
Clinton nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliştilor la aeroport.
Potrivit analiştilor, Clinton va discuta cu partea nord-coreeană despre eliberarea celor două jurnaliste americane deţinute în această ţară şi relaţiile bilaterale.