Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Fostul preşedinte american, Bill Clinton, şi-a încheiat vizita în Coreea de Nord
2009-08-05 21:20:24 cri-1

Fostul preşedinte american, Bill Clinton, şi-a încheiat miercuri vizita în Coreea de Nord şi a părăsit Phenianul, la bordul unui avion special, ducând cu el cele două jurnaliste eliberate de autorităţile nord-coreene.

Potrivit comunicatului dat publicităţii miercuri de agenţia oficială nord-coreeană KCNA , vizita lui Clinton a contribuit la adândicirea cunoaşterii reciproce şi sporirea încrederii mutuale dintre Coreea de Nord şi Statele Unite.

Se precizează în comunicat că liderul suprem nord-corean Kim Jong-Il a avut convorbiri cu Clinton. Cel din urmă şi-a exprimat regretul profund faţă de faptul că cele două jurnaliste au intrat ilegal pe teritoriul nord-coreean şi au desfăşurat activităţi ostile Coreei de Nord. El a mai transmis rugămintea sinceră a guvernului american ca autorităţile nord-coreene să adopte principii umanitare şi să le poată trimite înapoi în ţară. La solicitarea lui Clinton, Kim Jong-Il a dat un decret în calitate de preşedinte al Comisiei de Apărare, conform articolului 103 al Constituţiei, oferind celor două jurnaliste americane graţierea specială. Clinton şi-a exprimat recunoştinţa profundă faţă de acest gest şi i-a transmis lui Kim Jong-Il un mesaj verbal din partea preşedintelui american, Barack Obama, în care acesta a evocat mijloacele de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a negat marţi existenţa unui asemenea mesaj, precizând că vizita lui Clinton în Coreea de Nord este una particulară, că nu va face comentarii în legătură cu această vizită.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China