Preşedintele Chinei, Hu Jintao, l-a primit miercuri la Beijing pe Chui Sai On, noul şef al executivului Regiunii Administrative Speciale Macao.
Şeful statului chinez l-a feliticitat pe Chui Sai On pentru desemnarea sa în această funcţie, apreciind că în aproape 10 ani de la reîntoarcerea Macao la patria mamă, sub conducerea şefului executiv Edmund Ho Hao Wah şi a guvernului regiunii au au fost aplicate pe deplin principiile de bază privind o înaltă autonomie de "o ţară, două sisteme" şi "guvernarea Macaoului de câtre proprii locuitorii" . Personalităţile din toate păturile sociale au depus eforturi pentru unitate şi realizarea unei noii dezvoltări în Macao. Faptele au dovedit că "o ţară, două sisteme" reprezintă o garanţie de bază pentru menţinerea prosperităţii şi stabilităţii durabile în această regiune.