Pe 17 august, racheta este transportata la locul de lansare.
Un oficial de la Ministerul Educaţiei, Ştiinţei şi Tehnologiei din Coreea de Sud a declarat joi că specialiştii sud-coreeni şi ruşi au aflat, după verificarea în aceeaşi noapte, că motivul pentru care lansarea de miercuri a primei rachete purtătoare sud-coreene KSLV-1 a fost suspendată pe neaşteptat constă în izbucnirea unei greşeli la softul de măsurare a presiunii din cadrul programului de lansare automat.
Acest oficial a anunţat la o conferinţă de presă organizată la Centrul Spaţial Naro că specialiştii sud-coreeni şi ruşi vor repara cât mai grabnic softul, vor examina starea rachetei şi vor supraveghea condiţiile climatice din localitate. Dacă reparaţiile vor fi realizate în bune condiţii, lansarea va fi reluată înainte de 26 august, altfel va fi amânată până luna viitoare.