Ministrul chinez de externe Yang Jiechi a declarat astăzi la un simpozion consacrat teoriei diplomatice în cei 60 de ani de la proclamarea R.P.Chineze care a avut loc astăzi la Beijing că ţara noastră va continua să ţină sus steagul de pace, dezvoltare şi cooperare şi va promova în continuare o politică externă de independenţă şi pace.
El a subliniat că în ultimii 60 de ani, diplomaţia Chinei Noi a trecut prin încercările serioase ale situaţiei internaţionale schimbătoare şi a obţinut realizări notabile. Poziţia internaţională a Chinei a cunoscut schimbări radicale. S-au dezvoltat multilateral prietenia şi cooperarea cu toate ţările lumii. Până acum, China a stabilit relaţii diplomatice cu 171 de ţări, faţă de 18 în prima perioadă a proclamării R.P.Chineze.