Cotidianul chinez Renminribao relatează că în luna octombrie anul acesta, Indicele Managerilor de Achiziţionări (PMI) din China a fost de 55,2%, cu 0,9 procente mai ridicat faţă de luna precedentă. Începând din luna martie anul curent, indicele respective a fost de 8 luni consecutiv de peste 50%.
PMI, indicele managerilor de achiziţionări, este eliberat de Institutul de Management în domeniul Resurselor din Arizona, Statele Unite ale Americii. Raportul se bazează pe un sondaj în care managerii sunt întrebaţi despre factorii relevanţi în domeniul lor de activitate - comenzi noi, producţie, timp de aprovizionare, stocuri, inventare, preţuri, factorul uman, comenzi de export şi import. Este important fiindcă se referă la date care vor fi publicate în viitor, managerii având acces la aceste date cu mult înainte de publicarea lor. O valoare mai mare de 50% a acestui indice demonstrează expansiunea economică în timp ce o valoare mai mică de 50% a acestui indice dovedeşte faptul că economia ţării respective este în scădere.