Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului, Yao Jian, a declarat luni la Beijing că în luna octombrie China a folosit investiţii străine în valoare de mai mult de şapte miliarde de dolari SUA, realizându-se o creştere de aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul investiţiilor străine folosite de China şi-a menţinut creşterea trei luni succesiv.
Conform sursei citate, între ianuarie şi octombrie, China a aprobat înfiinţarea a 18.100 de companii cu capital străin, înregistrându-se o scădere de 20% faţă de perioada similară a anului precedent. În acest interval, investiţiile străine făcute în ţara noastră au fost de apoape 71 de miliarde de dolari.