Preşedintele Rusiei a cerut să se creeze un sistem naţional de securitate al transporturilor publice
Potrivit unui comunicat dat miercuri publicităţii de Biroul de Presă al preşedintelui Rusiei, preşedintele Dmitri Medvedev a semnat în ziua respectivă decretul privind instituirea, înainte de întâi ianuarie 2014 a unui sistem naţional pentru asigurarea securităţii transporturilor publice. Igor Levitin, ministrul rus al transporturilor, a declarat că instituţia condusă de el va efectua controlul de securitate la toate instalaţiile de transport din Rusia, în special la metrou, aeroporturi, porturi, gări.
Preşedintele Medvedev a mai arătat că atentatele înregistrate la metroul de la Moscova şi în oraşul Kizlyar din Republica Daghestan demonstrează că acţiunile teroriste din Caucazul de Nord sunt nesăbuite.