Aduarea Generală a Naţiunilor Unite(AGNU) a organizat joi la New York o reuniune comemorativă specială cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la încheierea operaţiunilor de pe teritoriul european ale celui de-al doilea Război Mondial . Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că este foarte potrivit ca reuniunea să aibă loc în acelaşi timp cu organizarea Conferinţei de Revizuire a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, pentru că liderii tuturor tărilor se reuneasc acum la New York tocmai pentru promovarea procesului de pace.
Menţionăm că Cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat pe 8 mai 1945 în Europa şi pe 15 august în acelaşi an pe teritoriul asiatic. Această sesiune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite a hotărât să organizeze în luna mai o reuniune specială pentru comemorarea victimelor războiului.