"Tibetul miraculos, acoperişul lumii" va fi noul slogan cu care Regiunea autonomă Tibet din China se va prezenta pe plan mondial, pentru a atrage anual 13 milioane de turişti, a declarat, în cadrul conferinţei forului legislativ suprem din China, preşedintele Regiunii, Baima Chilin.
Stimulat de intrarea în exploatare a linei ferate Qinghai - Tibet, turismul tibetan a cunoscut, în ultimii 5 ani, o dezvoltare remarcabilă, a mai declarat Baima Chilin. Având această facilitate, autorităţile şi-au fixat ca obiectiv transformarea Tibetului într-o destinaţie turistică de top a lumii. Odată cu protecţia mediului înconjurător, guvernul local va depune eforturi să transforme peisajele munţiilor înzăpeziţi, podişului cu păşunile şi farmecul culturii tibetane într-o "marcă turistică".