Summitul Uniunii Europene desfăşurat la începutul săptămânii a provocat reacţii pozitive pe pieţele bursiere europene, multe dintre acestea înregistrând creşteri. Mai mult, randamentul titlurilor de stat din ţările puternic îndatorate precum Italia şi Spania a scăzut.
Analişti susţin că acordurile încheiate în cadrul summitului, mai ales cele patru măsuri pentru stabilizarea finanţelor, au lansat mesaje pozitive, iar aprobarea mecanismului european de stabilizare financiară a oferit încredere investitorilor.