Dezvoltarea continuă a relaţiilor de parteneriat strategic multilateral cu Rusia este o prioritate a diplomaţiei chineze, a arătat marţi, secretarul general al C.C. al P.C.Chinez, Xi Jinping, la întâlnirea cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev. Oficialul rus a venit la Beijing pentru a prezida împreună cu consilierul de Stat al Chinei Dai Bingguo, a opta consultare pe probleme de securitate strategică chino-rusă.
Xi Jinping a subliniat că în faţa schimbărilor rapide a conjuncturii internaţionale complicate, este necesar ca cele două state să întărească sprijinul politic reciproc şi coordonarea în problemele internaţionale şi regionale.
Liderul chinez a precizat că e întru-totul de acord cu propunerea preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind intensificarea cooperării chino-ruse în domeniile economic, comercial, energetic, investiţional, financiar, spaţial şi în altele.
La rândul rău, Nicolai Patruşev a spus că ţara sa doreşte ridicarea legăturilor cu China, la un nou nivel.