Economiştii din Germania consideră că volumul global al economiei ţărilor industriale emergente îl va depăşi, în premieră, în 2013, pe cel al ţărilor dezvoltate. China va deveni locomotiva ce va conduce economia mondială, a scris, duminică, ziarul DIE WELT din Germania.
Potrivit relatărilor, mulţi economişti sunt de părere că 2013 va fi un an de cotitură în istorie. Producţia economică globală din ţările dezvoltate occidentale va ajunge, pentru prima dată, la mai puţin de jumătate din cea a producţiei economice mondiale, în vreme ce ţările industriale emergente, cum sunt China, Brazilia, India, Rusia şi Indonezia, sunt în curs de relansare, urmate de Mexic, Pakistan şi Turcia. Produsul Intern Brut al acestor ţări în curs de dezvoltare va însemna jumătate din producţia economică mondială. Acest lucru este nemaiîntâlnit în ultimul secol, susţin experţii.
De asemenea, economiştii estimează că rata de creştere a economiei din China ar putea ajunge la aproape sau peste 8% în acest an.