ZTE: n-a primit informaţia oficială privind ridicarea preţurilor prezentată de UE
Potrivit unor relatări din presa străină de miercuri, corporaţiile Huawei Technologies şi ZTE, cele mai renumite firme de echipamente de telecomunicaţii din China ar fi fost solicitate de Uniunea Europeană să-şi mărească preţurile la produsele pentru export, cu 29%. Corporaţia ZTE a răspus însă că nu a primit nici o informare oficială în legătură cu o astfel de solicitare. Ca firmă cotată la bursă, a precizat un reprezentant al acestei corporaţii, ZTE acţionează deschis şi transparent pe piaţă, respectând prevederile şi regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi cele comerciale interstatale.
Un înalt oficial al Uniunii Europene a declarat recent că furnizorii europeni de echipamente de acest gen trebuie să ocupe 30% din piaţa chineză de telecomunicaţii. În schimb, UE va renunţa la ancheta asupra firmelor chineze de echipamente de telecomunicaţii bănuite că ar fi beneficiat de subvenţii din partea statului chinez. Oficiali UE acuză că guvernul chinez ar fi acordat ilegal subvenţii pentru activităţile de export desfăşurate de ZTE şi Huawei.
Reprezentantul ZTE a declarat că corporaţia pe care o reprezintă lucrează la nivel global şi a cucerit zone ale pieţei şi clienţi prin inovaţie tehnologică şi produse şi sevicii de calitate.