Zona euro a înregistrat, în 2012, un excedent comercial de 81,8 miliarde de euro, în timp ce în 2011 consemna un deficit comercial de 15,7 miliarde de euro, arată datele prezentate, vineri, de Eurostat.
Conform statisticilor, cele 27 ţări membre ale Uniunii Europene au înregistrat un deficit comercial de 700 milioane de euro în luna decembrie 2012, faţă de cel de 200 milioane de euro, consemnat în decembrie 2011.
Germania este ţara cu cel mai mare excedent comercial, în primele 11 luni ale lui 2012 - 174,6 miliarde de euro, urmată de Irlanda, Ţările de Jos şi Cehia. Printre ţările UE; Marea Britanie a înregistrat cel mai mare deficit - 152,9 miliarde de euro, urmată de Franţa, Spania şi Grecia.