Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Întrevedere ministrul Cristian David, ambasadorul Huo Yuzhen
2013-03-19 15:13:07 cri-1

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Huo Yuzhen.

Cei doi oficiali au subliniat excelentele relaţii bilaterale şi au agreat intensificarea cooperării în domeniul politicilor şi programelor dedicate relaţiilor cu comunităţile naţionale de peste hotare, ca expresie extinsă a Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare între R.P. Chineză şi România.

Ministrul delegat Cristian David a apreciat că Programul Cultural pentru anii 2013 – 2016, care urmează să fie semnat în cel mai scurt timp între cele două state, reprezintă cadrul formal pentru conceperea unor politici guvernamentale destinate comunităţilor. În acelaşi timp, Programul cultural ar urma să ofere oportunităţi pentru proiecte derulate la nivelul societăţii civile, academice, culturale.

Finalizarea negocierilor pentru înfiinţarea unui Institut Cultural Român la Beijing şi a unui Centru Cultural chinez la Bucureşti ar reprezenta instrumente utile pentru îmbunătăţirea inter-relaţionării comunităţilor cu autorităţile locale din ţara de reşedinţă.

În acest context, doamna ambasador Huo Yuzhen i-a adresat ministrului delegat Cristian David o invitaţie la reuniunile comunităţii chineze la Bucureşti, precum şi la consultări bilaterale în R.P. China pe tema politicilor naţionale referitoare la comunităţile naţionale de peste hotare.

Sursa: MAE.RO

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China