China a transmis felicitări preşedintelui ales al Venezuelei, Nicolas Maduro, respectă alegerea poporului şi doreşte ca în Venezuela să se menţină, în continuare, stabilitatea şi dezvoltarea, a declarat, luni, la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.
Hua a mai spus că, în ultimii 39 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre China şi Venezuela, în special din 2001 când cele două ţări au stabilit relaţii de parteneriat strategic de dezvoltare comună, relaţiile bilaterale s-au dezvoltat semnificativ.
China va promova, alături de Venezuela, dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cooperare, care să aducă beneficii popoarelor celor două ţări.