Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Renminribao: politica de austeritate din zona euro pare confuză
2013-05-15 20:01:26 cri-1

Potrivit unui articol de analiză din ediţia de marţi a ziarului chinez Renminribao , discuţiile privind politica economică de austeritate oglindesc situaţia confuză în care se află economia europeană. Această politică aplicată deja de ceva timp în Europa, nu a ajutat uniunea să iasă din criză, în schimb, prezintă efecte negative din ce în ce mai evidente. Economia din zona euro a intrat în al treilea trimestru al anului trecut, în "a doua rundă de depresiune" proces a cărui evoluţie arată o înrăutăţire continuă a situaţiei. Rata şomajului în zonă a ajuns la 12,15%, un nou nivel istoric. Demonstraţiile şi grevele au fost frecvente în ţările cu datorii mari, care suportă tot mai greu măsurile de austeritate. Întrebarea care apare cel mai frecvent în ultimul timp, e dacă abandonarea acestei politici ar duce la diminuarea crizei. Pe de o parte, spaţiul de manevră în cadrul acestei politici rămâne limitat iar renunţarea la măsurile de austeritate va duce inevitabil la "un risc de natură morală" iar deficitul fiscal al ţărilor debitoare va fi acoperit în mare parte de contribuabilii germani. Pe de altă parte, chiar dacă Germania ar abandona politica de austeritate, criza din ţările cu datorii mari nu va fi rezolvată deoarece relaxarea acestei politicii ar putea accentua îngrijorarea de pe piaţă iar costul de finanţare guvernamentală va continua să crească, toate acestea vor duce cu siguranţă la accentuarea crizei în zonă, se mai arată în analiza publicaţiei chineze.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China