Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avut, luni, la San Jose, întrevederi cu preşedintele Conferinţei Legislative din Costa Rica, Juan Carlos Mendoza şi cu reprezentanţi ai partidelor politice din această ţară.
Xi Jinping a declarat că poporul costarican a ales un drum de dezvoltare care corespunde realităţilor din ţară, iar China îi doreşte tot mai multe realizări. Şeful statului chinez a adăugat că deşi China şi Costa Rica au propriile realităţi în ţară, ele se află într-o etapă importantă de dezvoltare, iar acest lucru reprezintă noi oportunităţi pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale. China este dornică să promoveze colaborări în toate domeniile, de care să beneficieze popoarele celor două state.
La rândul său, Juan Carlos Mendoza, a spus că există o istorie lungă a schimburilor dintre Costa Rica şi China. În ultimii şase ani, de la stabilirea relaţiilor diplomatice, schimburile şi colaborările dintre cele două state au obţinut rezultate fructuoase, fapt ce dovedeşte înţelepciune politică şi viziune strategică. Vizita preşedintelui Xi Jinping înseamnă dorinţa Chinei de a dezvolta relaţiile chino-costaricane şi de a aprofunda prietenia dintre cele două popoare.