Guvernul chinez se opune ferm deciziei Uniunii Europene de a impune taxe punitive de import pe panourile solare produse în China, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, Shen Danyang. El a mai spus că China a dat dovadă de sinceritate maximă în cadrul negocierilor pentru soluţionarea divergenţelor comerciale şi a depus eforturi uriaşe în acest sens. Partea europeană insistă, însă, să impună aceste taxe pe importurile de panouri solare din China. Guvernul chinez se opune ferm deciziei UE şi speră ca aceasta să dea dovadă de flexibilitate în timpul consultărilor, pentru a găsi soluţii reciproc acceptabile.
El a adăugat că China acordă o mare importanţă parteneriatului strategic chino-european. Relaţiile economico-comerciale reprezintă baza relaţiilor chino-europene. China speră ca acestea să nu fie afectate din cauza divergenţelor legate de produsele fotovoltaice. Shen Danyang a mai spus că guvernul chinez a demarat anchete anti-dumping şi anti-subvenţii pe vinurile din Europa.
Comisia Europeană a anunţat, marţi, impunerea unor măsuri anti-dumping provizorii de 11,8% în perioada 6 iunie - 6 august pe produsele solare importate din China.