Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
UE - PRISM nu afectează negocierile cu SUA pentru acordul TTIP 
2013-07-04 19:55:11 cri-1
Scandalul PRISM, legat de interceptarea comunicaţiilor pe internet de către Agenţia Naţională de Securitate din SUA (NSA), subiect fierbinte încă, a fost pe cale să afecteze negocierile privind construirea celei mai mari zone de comerţ liber din lume - acordul de liber schimb transatlantic dintre Uniunea Europeană şi SUA. Datorită eforturilor de mediere depuse de Germania, UE a decis, miercuri, să înceapă prima rundă de negocieri pentru încheierea Parteneriatului Transatlantic Comercial şi Investiţional (TTIP), în 8 iulie.

După întrevederile avute cu lideri ai 18 ţări membre UE, preşedintele Consiliului European, Jose Manuel Barroso, a anunţat, miercuri, că statele membre UE sunt de acord să înceapă negocierile pentru TTIP, în 8 iulie. UE va trimite un grup de experţi pentru schimburi de opinii cu SUA, cu scopul de a elimina efectele PRISM.

Analiştii consideră că majoritatea ţărilor UE, inclusiv Germania, au fost reticente în a amâna negocierile cu SUA pentru acordul TTIP, în principal, din cauza economiei slabe a UE şi din necesitatea Uniunii de a găsi un nou impuls pentru creşterea acesteia. Experţii estimează că negocierile UE - SUA se vor încheia la sfârşitul anului 2014, când va fi semnat acordul TTIP.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China