China şi Kârgâzstan vor stabili, în mod oficial, relaţii de parteneriat strategic. Decizia a fost luată în cadrul întrevederii dintre preşedinţii chinez şi kârgâz, Xi Jinping, respectiv Almazbek Atambeyev, organizată, miercuri, la Bişkek.
Liderul chinez a spus, în cadrul întrevederii, că păstrarea pe termen lung a bunei vecinătăţi reprezintă dorinţa comună a celor două popoare. El a subliniat că China sprijină constant toate eforturile depuse de partea kârgâză pentru menţinerea dependenţei, suveranităţii, securităţii naţionale şi cele pentru dezvoltarea economică şi socială, propunând totodată ca cele două părţi să consolideze coordonarea în combaterea forţele teroriste şi scizioniste din "Turkistanul de Est" şi colaborările în domeniile comercial, cultural, agricol şi ale energiei, transportului şi educaţiei.
La rândul său, şeful statului kârgâz a apreciat politica tratării cu egalitate aplicată tuturor ţărilor lumii de guvernul chinez şi a mulţumit pentru sprijinul acordat de partea chineză, motiv pentru care consolidarea relaţiilor cu China reprezintă un pas important din punct de vedere strategic.