Volumul "Dialoguri la Beijing", prezentat la Sibiu, eveniment găzduit de Biblioteca Judeţeană „Astra".
Volumul "Dialoguri la Beijing", apărut sub semnătura jurnalistului Dan Tomozei, a fost prezentat, marţi (n.r.8 octombrie), la Sibiu. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Alumni a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu şi găzduit de Biblioteca Judeţeană „Astra" din Sibiu. La prezentarea cărţii au participat cadre didactice universitare, studenţi şi iubitori de lectură, dar şi membri ai comunităţii chineze din Sibiu, reprezentanţi ai Institutului Confucius Sibiu, coordonat de prof. univ. dr. Song Shaofeng.
Volumul bilingv (română – chineză) "Dialoguri la Beijing" reuneşte o serie de interviuri realizate de autor, pe parcursul a aproape trei ani, pentru secţia română a Radio China Internaţional. Interlocutorii lui Dan Tomozei sunt miniştri, ambasadori, reprezentanţi de rang înalt ai României şi Republicii Moldova, aflaţi în misiuni oficiale la Beijing şi care au acceptat să vorbească despre relaţiile actuale cu Republica Populară Chineză. Printre ei, actualul prim-ministru al României, Victor Ponta, actualul prim-ministru al Republicii Moldova şi fost ministru de Externe, Iurie Leancă, fostul Ambasador al României la Beijing, Viorel Isticioaia-Budura, Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov, Prinţul Paul de România, Ambasador al Prieteniei România-China, europarlamentarul român, prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză, Victor Boştinaru, Ambasadorul României în China, Doru-Romulus Costea, Ambasadorul Republicii Moldova în China, Anatol Urecheanu, ministrul Însărcinat cu Afaceri la Ambasada României în China, Ion Dicu, primarul general al capitalei Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, profesorul Alexandru Mironov şi alţii.