Comisia Europeană a propus Parlamentului European, miercuri, acordarea Albaniei a statutului de candidat în Uniunea Europeană şi relansarea negocierilor de aderare.
Ridicând condiţiile pe care le menţinea din 2009 în privinţa accederii Albaniei la statutul de candidat, Comisia confirmă "progresele bune" realizate de această ţară, în special în normalizarea situaţiei pe plan politic.
Comisia a cerut, în schimb, autorităţilor de la Tirana să-şi dubleze eforturile în lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei, în impunerea statului de drept şi reformarea administraţiei, înainte de deschiderea negocierilor de aderare.
Prim-ministrul albanez, Edi Rama, a declarat că propunerea va încuraja guvernul său să menţină şi să aprofundeze reformele demarate.