Preşedintele Chinei, Xi Jinping s-a întâlnit, luni, la Marea Sală a Poporului din Beijing, cu omologul macedonean, Gjorge Ivanov. Şeful statului chinez a spus că în cei 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Beijing şi Skopje, încrederea reciprocă a fost consolidată continuu şi cooperarea bilaterală în toate domeniile a fost intensificată. Guvernul chinez doreşte să aprofundeze, alături de partea macedoneană, colaborarea şi schimburile în domeniile cultural, artistic, agricol, educaţional şi în cel farmaceutic tradiţional.
China păstrează prietenia profundă şi tradiţională cu ţările din Europa Centrală şi de Est şi acordă o mare importanţă statutului acestor state în dezvoltarea Europei, dorind să obţină mai multe rezultate din colaborările bilaterale, a subliniat Xi Jinping.
Liderul macedonean a subliniat, la rândul său, importanţa strângerii relaţiilor bilaterale în cadrul cooperării China - Europa Centrală şi de Est. Partea macedoneană salută investitorii din Orient şi va crea un mediu economic prielnic acestora.