În mesaj se arată că relaţiile de parteneriat strategic multilateral chino-european au cunoscut, în ultimii 10 ani, o dezvoltare viguraosă. Anul acesta, economia chineză a rezistat presiunilor de scădere, realizând ţelul prestabilit pentru anul 2013.
Cea de-a treia plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al P.C. Chinez a aranjat bine activităţile de aprofundare a reformei în toate domeniile. Politica de reformă şi deschidere din China va fi tradusă în viaţă în profunzime. Uniunea Europeană a realizat o nouă rundă de exdintere. Economia europeană a început să apere tendinţa de dezvoltare. Aşadar, aprofundarea relaţiilor China-UE devine tot mai evidentă.
Primul ministru chinez a subliniat că "Forumului China-UE" a jucat, încă de la înfiinţare, un important rol în adâncirea cunoaşterii reciproce chino-europene, în intensificarea dialogurilor şi schimburilor de vizite la diferite niveluri şi în promovarea cooperării pragmatice între cele două părţi.
La rândul său preşedintele Consiliului European, Herman Von Rompuy, a declarat că ambele părţi au elaborat, cu acest prilej, cadruul unui program strategic de cooperare euro-chineză, pentru următori 10 ani. Procesul de aprofundare a reformei multilaterale demarat la cea de-a 3-a plenară a celui de al 18-lea Comitet Central al P.C. Chinez va genera o puternică influenţă, va duce la dezvoltarea relaţiilor UE-China şi la noi oportunităţi. Ambele părţi trebuie să întărească încrederea reciprocă, să extindă sferele de cooperare, impulsionând dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor euro-chineze, contribuind la pacea mondială, stabilitatea şi prosperitatea lumii.