Ministrul adjunct chinez de Externe, Wang Chao, a spus în discursul său că în ultimele cinci luni China şi cele 16 ţări au materializat rezultatele întâlnirii de la Bucureşti a liderilor chinezi şi ai ţărilor Europei Centrale şi de Est, înregistrând o bună colaborare. El a enumerat, totodată, sarcinile prioritare pentru următoarea etapă şi anume: întărirea contactelor la nivel înalt, organizarea manifestărilor dedicate "Anului de promovare a investiţiilor şi a schimburilor comerciale între China şi ţările Europei Centrale şi de Est", extinderea cu precădere a colaborării în domeniile infrastructural, al transporturilor şi logisticii, creşterea sprijinului acordat de către instituţiile financiare colaborării, şi nu în ultimul rând, impulsionarea cooperării culturale, tehnico-ştiinţifice şi altele.
Oficiali ai celor 16 ţări ale Europei Centrale şi de Est au apreciat derularea proiectelor de colaborare după întâlnirea de la Bucureşti. Ei speră în extinderea colaborării cu China în domeniile investiţional, comercial, infrastructural, financiar, agricol, tehnico-ştiinţific, turistic, cultural, al transporturilor, logisticii şi în alte aspecte.
Tot marţi a fost lansat site-ul pe tema colaborării dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est. Acesta oferă, prin fotografii, articole, materiale audio şi video, informaţii proaspete despre schimburile politic, economic, cultural şi altele.
Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut, marţi, o întâlnire cu oficiali ai celor 16 state ale Europei Centrale şi de Est. El a subliniat că trebuie ajustată colaborarea bilaterală cu dezvoltarea Chinei şi a celor 16 state, cu relaţiile dintre China şi întreaga Europă şi cu propunerile Chinei referitoare la înfiinţarea unei "zone economice de-a lungul Drumului Mătăsii" şi a "rutelor maritime ale Drumului Mătăsii".