Cea de-a Ⅺ-a sesiune a Comisiei de colaborare enegetică chino-rusă a avut loc, sâmbătă, la Moscova. Vicepremierul chinez, Zhang Gaoli şi omologul său rus, Arkady Dvorkovich, au prezidat în comun evenimentul.
Zhang a declarat în cadrul evenimentului că în luna mai a acestui an, preşedintele chinez, Xi Jinping şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut o întâlnire la Shanghai. Acest fapt a promovat cooperări bilaterale în mari proiecte strategice şi de dezvoltare a parteneriatului strategic chino-rus. Evenimentul este menit să materializeze consensuri importante realizate între liderii de stat ai celor două ţări, să deruleze discuţii multilaterale şi profunde privind colaborarea energetică şi să pună bazele pentru cea de-a XIX-a întâlnire periodică dintre premierii chinez şi rus, organizată în a doua decadă a lunii octombrie.
Oficialul chinez a arătat că Rusia şi China au obţinut rezultate valoroase în cooperări energetice, privind ţiţeiul, gazele naturale, energia nucleară, cărbunele şi electricitatea. Partea chineză acordă o mare atenţie extinderii şi aprofundării colaborării energetice cu Rusia. Conform consensurilor realizate între liderii de stat ai celor două ţări, China va susţine eforturile pentru a stabili relaţii de cooperare strategice cu Rusia în domeniul energetic.
La rândul său, Dvorkovich a menţionat că cooperarea reciproc-avantajoasă în domeniul energetic între Rusia şi China a înregistrat o dezvoltare rapidă. Partea rusă va depune eforturi pentru întărirea cooperării energetice cu China.
La eveniment, cele două părţi au efectuat schimburi de opinii privind cooperările energetice cu gaze naturale, petrol, cărbune, electricitate, energie nucleară şi energie regenerabilă, ajungând la un consens.