Rectorul Universităţii Peking, Wang Enge, a decernat liderului rus o diplomă şi o emblemă a universităţii, apreciind contribuţiile aduse de Valentina Matviyenko la dezvoltarea relaţiilor chino-ruse.
Valentina Matviyenko a ţinut cu acest prilej un discurs, arătând că în prezent, relaţiile dintre Rusia şi China au atins un nivel istoric nemaiîntâlnit. Ambele ţări au aceeaşi poziţie în dezvoltarea unui sistem internaţional echilibrat şi multipolar, combaterea terorismului, neproliferarea nucleară, menţinerea păcii în Orientul Mijlociu, concilierea conflictelor şi alte probleme internaţionale importante. Rusia a adoptat strategia naţională de dezvoltare a Siberiei de Est şi Orientului Îndepărtat, care oferă o oportunitate bună de cooperare cu China. Ea şi-a exprimat, totodată, dorinţa de intensificare a schimburilor culturale dintre cele două ţări, afirmând că o serie de activităţi, dintre care Anul Chinei în Rusia, Anul Rusiei în China, anul lingvistic şi anul turisitc, au pus o bază solidă schimburilor culturale bilaterale. Rusia şi China vor implementa anul acesta şi anul viitor proiectul "Anul schimburilor prieteneşti între tineri" şi în fiecare an, o delegaţie alcătuită din 100 de persoane va face o vizită în ţara prietenă.