China manifestă nemulţumirea şi opoziţia după ce Departamentul american al Apărării a prezentat, în Raportul privind strategia militară naţională, aşa-numita concepţie despre ameninţările Chinei. SUA trebuie să renunţe la mentalitatea caracteristică perioadei Războiului Rece şi să înţeleagă intenţia strategică a Chinei, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.
Pentagonul salută relansarea Chinei şi afirmă că va continua dezvoltarea relaţiilor militare pragmatice cu statul chinez. În acelaşi timp, însă, arată că lucrările de construcţie din insuliţele Arhipelagului Nansha au accentuat încordarea situaţiei în zona Asia-Pacific. Deşi pericolele izbucnirii unui război între SUA şi alte mari puteri ale lumii sunt minime, totuşi, asemenea pericole există şi cresc, se arată în raportul american.
În faţa acestor afirmaţii, Hua Chunying a arătat că SUA trebuie să materializeze consensurile realizate de şefii de stat chinez şi american, să dezvolte relaţii bilaterale de tip nou, respingând confruntările, promovând respectul reciproc şi avantajele comune.