Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Simona Halep, abandon după nouă ghemuri de spectacol
2015-10-05 19:22:46 cri-1

Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, duminică, în prima rundă a turneului China Open de la Beijing, după ce a reclamat o recidivă a problemelor la tendonul lui Achile care îi marchează activitatea.

După nouă ghemuri, la scorul 4-5, după ce a solicitat de trei ori intervenţia echipei medicale, Simona Halep a cedat partida adversarei, Lara Arraubarrena (Spania), venită din calificări. Au fost nouă ghemuri care s-au derulat firesc, românca dominând jocul marcat de lovituri spectaculoase care au scos din amorţeală publicul chinez aflat pe Diamond Arena. La scorul 3-1, primul set, Simona a solicitat prima intervenţie a echipei medicale. Apoi, la a treia solicitare, când Arraubarrena a reuşit să revină şi să facă două brack-uri (4-5), locul doi WTA a anunţat arbitrul de scaun că nu mai poate continua.

La conferinţa de presă de după joc, Halep a declarat că şi-a dorit să fie prezentă la Beijing, să joace cât mai bine, însă problemele medicale care s-au făcut simţite la ultimele turnee şi-au spus cuvântul.

"Majoritatea jucătorilor au probleme medicale ca urmare a turneelor din timpul anului, dar aici lucrurile au evoluat într-un mod negativ, motiv pentru care m-am oprit azi. Nu credeam că va recidica atât de repede. Nu ar fi fost bine să continui să joc".

În ceea ce priveşte participarea la Turneul campioanelor de la Singapore, jucătoarea româncă a declarat că rămâne optimistă, acum având nevoie de o perioadă de refacere.

„Voi urma un tratament şi bineînţeles că voi încerca să fiu prezentă la Singapore. După openul american m-am reimţit, având multe meciuri grele acolo, am nevoie de timp de refacere. Ştiţi că astfel de situaţii fac parte din viaţa sportivilor, însă dacă vrei să fii în top, dacă vrei să rămâi acolo an după an, este nevoie de sacrificii. Sper să mă refac cât mai curând", a mai declarat Simona Halep, numărul doi WTA.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China