Pentru a facilita accesul mass media şi publicului la informaţii, Consiliul de Stat al Chinei a lansat, vineri, propria aplicaţie destinată utilizatorilor de telefoane inteligente. Aplicaţia va fi utilizată în principal pentru prezentarea deciziilor şi documentelor importante ale Consiliului de Stat, dar şi informaţii privind programul înalţilor funcţionari, dorindu-se a fi un canal de interacţiune între guvern şi public.
Lansarea aplicaţiei este o dovadă a dorinţei Consiliului de Stat de a fi inovator în furnizarea de informaţii şi de a creşte oportunităţile publicului de a participa la afacerile guvernamentale. De asemenea, este o modalitate de a eficientiza funcţiile administrative şi de a îmbunătăţi serviciile guvernamentale, pentru a încuraja inovarea socială.
Administrat de Oficiul General al Consiliului de Stat, cu sprijinul departamentului de limbă engleză a publicaţiei China Daily, aplicaţia este disponibilă în Apple Store, 360 Mobile Assistant, Baidu Mobile Assistant şi App Store Tencent. De asemenea, cei interesaţi pot accesa noul serviciu scanând QR codul alăturat.