Primul curs de dansuri populare tradiţionale româneşti a fost deschis, vineri, 18 martie, la Institutul Cultural Român de la Beijing. Timp de o oră, aproape 30 de participanţi chinezi, majoritatea femei, au descoperit cu mult entuziasm frumuseţea şi varietatea dansurilor tradiţionale româneşti. Cursurile vor avea loc în fiecare vineri, iar la finalul acestora, în data de 20 mai, participanţii vor prezenta un spectacol de dans popular autentic românesc la sediul institutului.
Instructorul oficial de dans este Mihaela Stamate, studentă la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Beijing, Facultatea de Design Industrial. Ea are o bogată experienţă în domeniu şi promite performanţe deosebite în rândul cursanţilor chinezi. Prin deschiderea acestui curs în premieră, Institutul Cultural Român de la Beijing şi-a propus să facă o prezentare a dansurilor populare, oferind astfel o nouă perspectivă asupra bogăţiei şi tradiţiei culturale româneşti.
România are un important şi complex tezaur folcloric, iar dansurile populare româneşti cunoscute prin frumuseţea şi varietatea lor, constituie o parte a acestuia, alături de cântece, legende, fabule şi poezii populare. Fiecare regiune are dansuri specifice dedicate momentelor importante ale vieţii şi caracterizate printr-un ritm muzical specific şi o coregrafie aparte. (Felicia Nina Gherman)