Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a adresat luni un mesaj de compasiune omologului său american, Barack Obama, pentru pierderile umane suferite în urma atacului terorist din clubul de noapte din Orlando, Florida.
În numele guvernului şi poporului chinez, Xi Jinping a exprimat compasiune şi solidaritate cu guvernul şi poporul american, adresând condoleanţe familiilor victimelor atentatului.