Expoziţia Forumului de Educaţie 2016 se va deschide în octombrie, la eveniment urmând să participe peste 500 de instituţii de învăţământ din aproximativ 40 de ţări din lume, potrivit Asociaţiei de Educaţiei pentru Schimburi Internaţionale din China (AESIC).
Făcând parte din Conferinţa Anuală din China 2016 pentru Educaţie Internaţională, Expoziţia Forumului de Educaţie 2016 a invitat Irlanda drept oaspete principal, care va trimite reprezentanţi din şapte universităţi, academii şi şcoli de specialitate. Totodată, delegaţii din 20 de ţări vor prezenta, din multiple aspecte, realizările obţinute în cercetarea ştiinţifică şi în domeniul învăţământului.
Potrivit unui responsabil al AESIC, expoziţia, programată între 20 şi 23 octombrie, în cadrul căreia cercetători, personalităţi din afaceri vor avea discuţii pe tema "Calea spre Cultivare Talentelor pentru Inovare Durabilă şi Antreprenoriat, Parteneriat între Şcoli, Afaceri şi Societate".
Totodată, în cadrul evenimentul va fi dat publicităţii "Raportul anual de Cooperare educaţională dintre China şi ţările străine" şi alte documente în domeniu.