Guvernatorul Statului Iowa, Terry Branstad, nominalizat de președintele american, Donald Trump, în calitatea de viitor ambasador în China, a declarat marți că după desemnarea sa oficială, speră să contribuie la dezvoltarea relațiilor americano-chineze.
Ca şi guvernator al Statului Iowa, mi-am dat seama de importanța relațiilor comerciale pozitive și sănătoase între SUA și China. În calitate de ambasador al SUA în China, voi continua să promovez intrarea companiilor americane pe piața Chinei, ceea ce va favoriza crearea de locuri de muncă în SUA și oferirea de produse de calitate consumatorilor chinezi, a spus Branstad.
Relațiile americano-chineze acoperă multe domenii. Sper să vizitez, în mandatul meu, diferite localități ale Chinei, să iau contact cu poporul chinez, pentru a continua schimburile culturale între cele două țări, a mai spus Branstad.