Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Cooperare China-Statele arabe în valorificarea resurselor bibliotecilor
2017-05-26 15:22:13 cri-1
Câteva zeci de personalități din domeniul bibliotecilor din China și țările arabe s-au întrunit, zilele trecute, la Beijing, la Biblioteca Națională a Chinei, pentru abordarea temelor legate de cunoașterea, edificarea și valorificarea în comun a resurselor bibliotecilor.

Astfel, în cadrul celei de-a doua ediții a reuniunii specialiștilor în domeniul bibliotecilor și informaticii din China și țările arabe, reprezentanți din China, Egipt, Irak, Iordania, Kuweit și altele au discutat despre modalitățile de promovare a conexiunii bibliotecilor cu tehnologiile informatice și dezvoltarea acestora.

Xie Jinying, directorul Departamentului de Relații Culturale cu Străinătatea din cadrul Ministerului chinez al Culturii, a declarat că astăzi, bibliotecile sunt în perioada construcției digitale și evoluează spre etapa de utilizare în comun a informațiilor. În acest context, colegii de breaslă din China și țările arabe trebuie să depună eforturi accentuate pentru consolidarea cooperării pragmatice, pentru a întâmpina împreună oportunități și provocări comune, pentru realizarea de progrese comune, promovarea schimburilor și a transmiterii culturilor chineză și arabă.

În timpul reuniunii, părțile chineză și arabă au făcut o prezentare a situației privind implementarea obiectivului de cooperare sub genericul "Biblioteci digitale chineze și arabe" . Site-ul în cauză urmărește, în principal, să valorifice resursele digitale de calitate din ambele părți. În acest sens, Biblioteca Națională a Chinei a introdus, în prima tranșă, peste 300 de documente antice și moderne chineze, videoclipuri, produse audio, fotografii și altele.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China