Forumul Internaţional privind combaterea terorismului "Marele Zid-2018" s-a deschis, luni, la Institutul Poliţiei cu Misiuni Speciale din China. Peste 180 de reprezentanţi ai forţelor pentru operaţii speciale din 28 de ţări, între care China, Franţa, Pakistan, Iordania, Egipt, Mexic, au participat la ceremonia de deschidere a evenimentului, care va dura patru zile. Tema principală este "strategia pentru combaterea terorismului montan". Participanţii vor avea un schimb de opinii şi experienţe privind organizarea de lupte împotriva terorismului montan, blocarea acţiunilor de terorism la faţa locului, cercetări la faţa locului, efectuarea unui asalt împotriva teroriştilor etc.
Comandantul adjunct al Poliţiei Armate Chineze, general-locotenent Qin Tian, a menţionat într-un discurs că actuala ediţie a forumului are drept scop înfinţarea unei platforme de cooperare între diferite forţe împotriva terorismului, schimbul de experienţe şi rezultate, consolidarea capacităţii de tratare eficientă a incidentelor teroriste, protejarea securităţii şi stabilităţii sociale în ţările respective etc.
Directorul Centrului de studii strategice de pe lângă Directoratul General al Jandarmeriei din Iordania, colonel Kahled Hanandeh, a arătat că lumea de azi se confruntă cu ameninţări din partea terorismului. Teroriştii au cauzat mari pierderi umane şi financiare, au rănit inimile oamenilor şi au subminat societatea civilă. Toate părţile implicate trebuie să depună eforturi comune pentru prevenirea şi combaterea într-un mod mai eficient a terorismului.
Prima ediţie a Forumului Internaţional privind combaterea terorismului "Marele Zid" a avut loc în 2016, la Institutul Poliţiei cu Misiuni Speciale din China, sub egida Poliţiei Armate Chineze.