Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China și Franța contracarează noile provocări în guvernarea globală
2019-03-26 16:51:55 cri-1

Forumul pentru guvernarea globală organizat de China și Franța a avut loc luni, la Paris. La deschiderea forumului au participat Consilierul de stat, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, și ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian.

Președintele Xi Jinping se află într-o vizită de stat în Franța. Wang Yi a declarat în discursul său că, în contextul actualelor transformări internaționale, comunitatea internațională așteaptă colaborarea China-Franța, două mari puteri, pentru promovarea păcii și progreselor mondiale. Lumea parcurge o epocă plină de oportunități și provocări și trebuie să caute împreună o variantă de guvernare globală mai echitabilă, mai eficientă care corespunde curentelor de dezvoltare a istoriei, a declarat șeful diplomației chineze.

În acest sens, Wang Yi a prezentat forumului trei propuneri. Acesta a lansat un apel pentru consultări și comunicare sincere, schimburi aprofundate și împărtășirea experiențelor în vederea acumulării de idei, înțelepciune și consensuri cu scopul perfecționării guvernării globale. De asemenea, a accentuat cooperarea și valorificarea spiritul de parteneriat, propunând derularea unor discuții aprofundate chino-franceze privind conectivitatea, reforma Organizației Mondiale a Comerțului și guvernarea digitală. Ministrul chinez a mai solicitat soluții constructive și fezabile pentru realizarea câștigurilor comune, astfel ca oamenii din diferite țări și categorii sociale să beneficieze de guvernarea globală.

Wang Yi a mai susținut că China și Franța trebuie să asume angajamentele istorice și să promoveze pacea și dezvoltarea mondială, depunând eforturi susținute pentru construcția comunității cu viitor comun al omenirii.

La rândul său, Jean-Yves Le Drian a afirmat că organizarea Forumului pentru guvernarea globală pe parcursul vizitei președintelui Xi Jinping în Franța are o semnificație deosebită. În fața impactului unilateralismului și protecționismului asupra principiilor de bază ale relațiilor internaționale, este necesar ca Franța și China să depună eforturi conjugate, să realizeze inovații și să discute despre cadrul guvernării globale, făcând față împreună provocărilor comune. Franța susține concurența echitabilă și securitatea comună. De asemenea, dorește să consolideze parteneriatul cu China pentru contracararea schimbărilor climatice și alte probleme globale. Conectivitatea euro-asiatică și inițiativa „O centură, un drum" sunt complementare, partea franceză sprijinind conectarea celor două programe și cooperarea cu China în diverse proiectele.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China