Reprezentanți ai canalului de sport al Televiziunii Centrale a Chinei (CCTV), care face parte din China Media Group (CMG), au dat publicității marți o nouă declarație în care anunță suspendarea imediată a transmisiilor meciurilor Asociației Naționale de Baschet din SUA (NBA).
Iată textul declarației - „Am văzut că șeful NBA, Adam Silver, care participă la niște activități în Japonia a răspuns la câteva întrebări legate de afirmațiile neadecvate privind problemele din Hong Kong ale lui Daryl Morey. Noi ne opunem cu vehemență declarațiilor lui Adam Silver care se pronunță pentru așa-numita libertate de expresie a lui Morey. Credem că orice declarație care este un atac la adresa suveranităţii și stabilităţii sociale a unui stat nu ține de libertatea de expresie. Din această cauză, canalul de sport al CCTV a decis să suspende imediat transmisiile meciurilor dinaintea sezonului NBA (pre-season) și să examineze toate schimburile și cooperarea cu NBA."