Plata contribuţiilor la bugetul ONU la timp, integral şi necondiţionat, este o obligaţie pe care toate ţările membre ONU trebuie să o îndeplinească conform Cartei ONU. China îndeamnă țările să achite toate contribuţiile pentru rezolvarea problemei financiare a organizaţiei, a declarat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că organizaţia se confruntă cu cea mai gravă criză financiară din ultimii zece ani. Ţările membre au achitat numai 70% din contribuţii la bugetul ONU aferente anului 2019. Secretariatul ONU a fost nevoit să adopte măsuri pentru reducerea numărului de conferinţe şi a cheltuielilor, fiind luate decizii de amânare a salariilor.
Geng Shuang a arătat că Statele Unite, cel mai important contribuitor la bugetul funcţionării ONU, a amânat plata contribuţiilor pe termen lung, valoarea ridicându-se la peste un miliard USD, reprezentând 76% din totalul datoriilor. Mai multe ţări au exprimat preocuparea în fața aceastei situaţii.
China susţine cu fermitate multilateralismul şi sprijină activităţile desfăşurate de ONU, prin acţiuni concrete. În calitate de al doilea mare contribuitor al ONU, China şi-a achitat toate obligaţiile financiare pentru anul în curs, fapt apreciat de Secretarul general al ONU.